România handbalistică joacă o carte imensă în această săptămână, are șansa de a califica ambele naționale de seniori la turneul final, după o pauză de 7 ani! Fetele și-au asigurat deja prezența la Campionatul Mondial din Germania, care va avea loc la sfârșitul acestui an, după ce a depășit Austria cu 67-53 la „general”. Pentru băieți urmează două examene de foc, cu Belarus și Polonia, în urma cărora pot obține dreptul de a participa la Campionatul European din 2018.
Înaintea partidei cu Belarus de joi (ora 19:00, Craiova, TVR2), calculele se prezintă în felul următor pentru tricolori: au nevoie de 3 puncte în această săptămână, obligatoriu victorie cu Belarus, pentru a ocupa locul 2 în grupa preliminară, fără a depinde de alte rezultate. Clasamentul în acest moment arată astfel: 1. Serbia – 6 puncte, 2. Belarus – 5 puncte, 3. România – 4 puncte, 4. Polonia – 1 puncte
În anumite conjuncturi se mai pot face și alte calcule, România poate ajunge la turneul final din Croația chiar și de pe locul 3. În preliminariile pentru Euro 2018 s-au format șapte grupe, la finalul cărora se vor califica primele două echipe din fiecare grupă plus ocupanta locului 3 cu cel mai bun punctaj realizat în compania naționalelor clasate pe locurile 1-2.
Înaintea meciurilor din această săptămână, lucrurile se prezintă astfel în fiecare grupă:
La prima vedere, „cel mai bun loc 3” va fi jucat între grupele 2 și 4. România se poate califica la Euro și numai cu o victorie în fața Belarusului, dar una cât mai concludentă, astfel încât la o eventuală departajare să aibă golaverajul mai bun (calculul este valabil dacă România pierde duminică în fața Poloniei, iar Belarus învinge Serbia). În acest moment, în meciurile cu Serbia și Belarus, tricolorii au golaveraj „minus 3”.
Belarus se poate califica la Euro de pe locul 3 și cu o înfrângere în România, dar cu o victorie în fața Serbiei la sfârșitul săptămânii (la acest calcul, România nu pierde în Polonia). Belarus ar avea acum un golaveraj de „plus 6”. Ce vreau să evidențiez este faptul că Belarus nu va juca cu sabia deasupra capului la Craiova, întrucât mai are o șansă foarte bună de a se califica la Campionatul European din 2018 de pe poziția a 3-a, fiind ajutată mult de acea victorie cu 36-27 obținută în Serbia. Mai mult, Belarus ar putea înfrunta duminică o echipă a Serbiei gata calificată la Euro și ar putea profita de acest lucru pentru a-și îmbunătăți „plusul”. Din grupa a 4-a, Macedonia și Cehia au obținut până acum victorii ceva mai clare. În cazul în care Ucraina, să spunem, rămâne pe locul 4, atunci golaverajul între celelalte națiuni se prezintă astfel: Cehia „plus 6”, Macedonia „minus 3”, Islanda „minus 3”.
În loc de concluzie să spunem că Xavier Pascual a declarat pentru ProSport că a găsit la Craiova o echipă gata să se lupte pentru visul ei: „Am regăsit o echipă cu o atitudine foarte bună, băieții depun o muncă extraordinară pentru a ajunge cât mai bine pregătiți la ora jocului”. Cât privește calculele, selecționerul nu se gândește pe moment la calificare, ci „pentru mine este important jocul care urmează, cel cu Belarus!”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER